Capitolul 2

2.B.p.o.v.
Oare era el?Nu imi puteam da seama pentru ca nu reusisem sa ii vad chipul in seara precedenta din cauza intunericului.La naiba…Cum puteam sa imi dau seama daca era sau nu aceeasi persoana?
Imi amintisem dintr-o data ca jacheta sa inca era la mine,era in rucsacul meu.Mi-am dat jos rucsacul de pe umar scotocind cu grija dupa jacheta sa pe care o gasisem si pe care am imbracat-o cu greu fara ca picaturile de ploaie sa nu ma ude.
Purtam acum jacheta sa putand simti mirosul irezistibil al pielii sale.Ce era cu mine?”Bella calmeaza-te, ar trebui sa iti fi invatat bine lectia din trecut,asa ca nu mai fi atat de cu capul In nori.” Imi repetam in minte,incercand sa imi distrag atentia de la gandurile pe care le aveam.
“Hey…” am auzit o voce groasa in timp ce barbatul se apropia de mine.
“Buna…” i-am raspuns timida ridicandu-mi privirea catre el.Doamne,avea cei mai frumosi ochi din lume… atat de patrunzatori,unici.
“Cred ca ai ceva ce “ facu o scurta pauza zambind “imi apartine?”
“Jacheta?” i-am raspuns innocent.
El nu zise nimic,doar aproba din cap zambindu-mi angelic.
“imi cer…scuze…ca …am plecat aseara fara sa ti-o inapoiez.Sincer.Uite….” atunci m-am dezbracat repede de jacheta sa intinzandui-o. “E a ta…scuze.” Cred ca rosisem pana la varfurile radacinelor mele de par.Eram oarecum jenata de aceasta situatie.Dar poate daca nu eram atat de zapacita si nu uitam sa o inapoiez la timp,acum nu eram pusa in fata acestui lucru.
“De ce iti ceri scuze?” isi fixa privirea in ochii mei facandu-ma sa imi pierd in totalitate ratiunea.
“Pai,e a ta…si trebuia sa …ti-o fi inapoiat la timp.” Am incercat sa imi formez un raspuns coherent ,dar mintea mea era mult prea zapacita de ochii sai,de zambetul lui,de el.
Se apleca spre urechea mea de parca vroia sa imi spuna un secret ce nu voia sa fie aflat de nimeni.
“Poti sa o pastrezi…cred ca oricum arata mai bine pe tine,decat pe mine.” Imi soptise apoi se apleca sarutand-ma pe obraz facandu-ma sa scap umbrella din manca.
El rase,eu rosind si mai tare,cred ca devenisem violet de acum la culoarea fetei mele.Privirea sa ma hipnotizase,ma facea sa uit de timp,ma facea sa uit de tot.Nici nu realizasem cand s-a aplecat pentru a imi ridica umbrela de pe cimentul umed.
“Multumesc.” Am incercat sa imi dreg vocea.
“Ar trebui sa fii mai atenta.” Imi zambea. “Cat despre jacheta mea,vorbesc serios,pastreaz-o.”
Mi-a asezat jacheta pentru ca sa o pot imbraca la loc in timp ce imi tinea umbrela tinandu-ma departe de ploaia rece.Simteam ca raman fara aer langa acest inger.Avea ceva aparte,ma facea sa ma simt in siguranta,o siguranta de care imi era dor,pe care nu cred ca o mai avusesem de mult timp.
“Cred ca e timpul sa plec…” am luat umbrella din mana sa apoi am incercat sa merg cu pasi marunti catre iesirea din parc.Inca eram prinsa de vraja ochilor sai…
“stai…” am auzit vocea sa,dar nu m-am intors.Am continuat sa merg desi o parte din mine regret acest lucru.O parte din mine déjà ma ura pentru ca nu m-am oprit.


E.p.o.v
“Stai…” am incercat sa o strig “Nu pleca..” am continuat sa strig dar cred ca nu ma auzise,sau poate nu voia sa ma auda.Voiam ca macar numele ei sa il aflu… Poate am suparat-o,poate am facut ceva gresit si din aceasta cauza a plecat asa.
Aceasta fata avea ceva aparte in ea,avea ceva ce ma atragea.Niciodata nu eram mai interesat de vreo persoana de gen feminine mai mult ca acum.Pentru prima data ma simteam zapacit,ingandurat… Ce imi facuse?Nu stiu,dar sunt sigur de un singur lucru :Nu voi ceda.Voi gasi o metoda sa o revad…trebuia sa fie o cale sa o revad iar eu o voi descoperi,si sper ca acest lucru sa se intample cat mai curand.
Din noi se repeat scena de seara trecuta,care parca devenea o rutina : m-am indreptat spre iesirea din parc cu pasi lenti,greoi indreptandu-ma catre masina mea si conducand catre apartamentul meu.
Nu puteam sterge imaginea ei din minte,ma bantuia … era atat de atragatoare cu jacheta mea, incat nu puteam sa o iau inapoi. Este cu adevarat una din cele mai frumoase fete pe care le-am vazut pana acum.
Ochii ei…pielea ei palida,felul cum rosea,zambetul ei …timiditatea ei… era irezistibila. Dar de ce imi faceam sperante?Probabil avea pe cineva,probabil ca da …acesta poate fi si unul din motivele pentru care fugea de langa mine…
Trebuia sa revin cu picioarele pe pamant ,eu noi fi niciodata pentru ea,o straina pentru mine.Nu cunosteam nici o informative legata de fata aceasta care parca ma chema tot mai mult catre ea. O parte din mine imi spunea sa nu renunt… cred ca era inima care tresarea de fiecare data cand imaginea ei imi aparea im ganduri,dar partea rationala imi spunea sa o las balta,ca lumea e plina de fete mult mai frumoase si care poate sunt disbonibile …Dar nu…misterul legat de ea ma fascina,ma facea sa fiu din ce in ce mai nerabdator.
Dupa un dus ,m-am bagat in pat speram sa adorm,dar slabe sanse … singurul lucru la care ma gandeam era ea…De fiecare data cand inchideam ochii imi imaginam felul cum zambea,imi imaginam felul cum rosise cand o sarutasem pe obraz,cum scapase umbrela din timiditate.
B.p.o.v.
Stateam intinsa in camera mea ,cuprinsa de ganduri,de emotii de sperante noi. Oare il voi revedea? Nu,Bella..nu…trebuie s ail uiti.Nu sunt pentru el,am un trecut intunecat,un trecut plin de secrete,de durere…de tot ce putea fi mai rau.Un trecut care ar marca orice relatie pe care as incepeo indifferent de persoana alaturi de care voi fi.
“I see you leaving, please don’t close that door!
Why don’t you love me anymore?
I love you more than you could ever know
Forgive me baby, please don’t let go!”
Telefonul suna pentru a 6 a oara dar era prima data cand il auzisem.Era un numar nou si cu greu mi-am facut curaj sa raspund.
“Da?” am raspuns cu o voce tremurata.Imi era frica sa raspund la telefon de cand au avut loc acele evenimente nefericite din viata mea.
“Papusa credeai ca scapi de mine?” nu…era Tyler,nu….nu se poate…nu acum.
“Tyler…lasa-ma in pace te rog.”
“Papusa ,nu fir ea,mi-a fost dor de tine,imi apartii,esti doar a mea..si inca ceva… te voi gasi oricat vei incerca sa fugi de mine,oricat vei incerca sa te ascunzi.” Am inghetat,lacrimile curgandu-mi pe obraji.
“Cum ai aflat numarul meu…lasa-ma in pace Tyler,nu ti-a ajuns tot raul facut?Nu te-ai saturat de toate cate ai facut?Nu ti-a ajuns cat m-ai distrus,cum m-ai distrus?Doar dispari….”
“Scumpo,lumea e mai mica decat crezi.Nimeni nu fuge de mine,esti a mea…si nu renunt la tine si la corpul tau…imi apartii..” nu am asteptat sa mai spuna altceva.Am inchis brusc telefonul terorizata de orice gand ca el ar putea reveni in viata mea.Nu voiam….suferisem prea mult.De ce trebuia sa ma caute acum?tocmai cand incepusem sa duc o viata normala in care sa incerc sa imi mentin trecutul ascuns...